Cum sta treaba cu alintatul

Inca de cand eram gravida tot auzeam ca trebuie sa fiu atenta sa nu-mi alint copilul, sa nu-l invat sa fie dependent de mine, ca nu trebuie sa-l invat in brate, etc. Culmea e ca unele persoane care imi dadeau aceste sfaturi au niste copii foarte alintati (cel putin din punctul meu de vedere) si dependenti de parinti, asa ca am invatat sa filtrez sfaturile care le primeam si inca le primesc. Va sfatuiesc sa faceti la fel.

V. este putin alintat, mai ales in prezenta mea, asta trebuie sa recunosc. Insa are doar 1 an si 1 luna, nu am cum sa il invat sa fie independent de mine si sa nu vrea in brate si sa nu faca scandal cand nu primeste ce vrea asa de mic. Incercari avem, dar mai dureaza pana o sa inteleaga si el cum sta treaba. Doarme singur in pat inca de la 1 luna, cand mergem cu masina sta in spate in scaunelul lui, fara sa fie nevoie sa fie cineva pe bancheta din spate (cum am vazut in alte cazuri), daca vrea ceva si ii spun ca nu are voie, tipa putin, dar se linisteste repede cand vede ca nu-l bag in seama.
Totusi un copil asa de mic are nevoie de iubire, de tinut in brate, de stat cu mama lui.

De exemplu, daca suntem la plimbare in carut si face scandal ca vrea in brate, ma fac ca nu ma uit la fel. Daca nu se linisteste, de obicei plecam acasa. Mi-e greu sa tin un copil in brate si sa imping si carutul. Insa il tin in brate cand vad ca il deranjeaza/doare ceva, cand se mai loveste, cand vrea sa adoarma. Adica, incercam sa gasim o cale de mijloc sa ne fie bine amandorura.

Daca suntem undeva cu mai multe persoane, nu vrea decat la mine daca ma vede. Insa daca ies din camera si nu ma mai vede, se joaca cu cine il baga in seama. Secretul este sa nu fiu si eu in camera, ca atunci incepe sa planga ca vrea la mine si nu se mai intelege nimeni cu el.
Insa eu cred ca asta se intampla pentru ca e mic si se simte dependent de mama lui, dar pe masura ce va creste va intelege mai multe si atunci ii va fi mai usor. Pana atunci insa ne bucuram de perioada aceasta scurta de bebelusenie :)